www.diosofie.ro
* DIOSOFIE: Filosofie Divină *
~ Pt cunoaștere adevărată și pt ascensiune spirituală ~
 
:: www.diosofie.ro / Condițiile iluminării interioare ::

 
 

Condițiile iluminării interioare

.


Tratate, disertații și cursuri de Diosofie | Filosofie Divină


TRATAT (CURS) DE DIOZOFIE

DESPRE CONDIȚIILE ILUMINÃRII INTERIOARE


PARTEA ÎNTÂI

Orice om este posesorul unor capacitati latente, prin dezvoltarea cărora poate obtine informatii privind lumea invizibilă, cea a spiritelor.
Această lume (invizibilă) este la fel de reală ca și lumea pe care o putem observa cu ochii nostrii fizici.

Întrebarea este, cum să începem dezvoltarea capacitătilor latente aflate în noi, pentru a percepe acesta lume?

Meditatia zilnică pe marginea următoarelor conditii ne va conduce la dezvoltarea capacitatilor în cauză.
Nu este de ajuns doar să meditezi asupra acestor conditii, e nevoie și de străduintă pentru a le realiza și aplica în viata de zi cu zi.
În măsura în care vom reusi să ni le însusim și să trăim în functie de ele, în aceeasi masură se vor dezvolta în noi aceste capacităti latente și se vor deschide în fata ochilor nostrii lumile mai înalte, spirituale.

Conditiile sunt:

1. Respectul fată de orice fiintă, fapt și situatie.
Să vedem -doar- binele în oricine și în orice, stiind că orice atitudine critică ne indepărtează de scopul propus, asa cum respectul neconditionat ne apropie de acesta.
Respectul acesta trebuie să stăpanească găndurile noastre. Astfel se va deschide ochiul sufletului si vom fi capabili sa vedem lucruri pe care înainte nu le percepeam, nu le vedeam.
Oamenii, semenii nostrii ne vor apărea într-o altă lumină decât până atunci.
Respectul și iubirea neconditionată sunt hrana necesară pentru a dobândi un suflet sănătos, puternic si oferă posibilitatea dezvoltării organelor de simt, a analizatorilor responsabili de clarvedere si clarauditie.

2. Să ne străduim încet-încet să iesim de sub influenta evenimentelor si întâmplărilor din lumea înconjurătoare.
Să începem să avem o viată interioară din ce în ce mai activă.
Să nu ne detasăm total de lumea exterioară, dar influentele exterioare să vină pe fondul unei puternice coordonari a vietii noastre interioare. Să existe un echilibru în ceea ce priveste influentele exterioare asupra noastră.
Să încercăm să ne sustragem din calea unei influentări exterioare permanente și să ne păstrăm echilibrul între aceste influente.

3. Pe lănga toate preocupările, găndurile, problemele noastre, să ne rezervăm în fiecare zi câteva minute pentru a rememora în fata ochilor sufletului, toate întamplările trăite și toate informatiile pe care lumea exterioară ni le-a furnizat în decursul zilei.

4. Să ne dirijăm astfel cuvintele și actiunile noaste încăt să nu ne amestecăm, și să nu influentăm pe nimeni împotriva vointei sale. O lămurire, un sfat, o îndrumare sau recomandare putem da în cazul când ne este solicitată, dar să nu încercăm să ne impunem punctul nostru de vedere, să constrângem pe cineva, chiar dacă avem convingerea că respectivul greseste.
Nu este treaba noastră să judecăm ceea ce face, spune sau crede cineva. Trebuie să învătăm să-l lăsăm în pace; are dreptul să găndească, să facă sau să spună orice până în momentul în care -poate- va ajunge în contradictie cu altcineva.
Si noi ne rezervăm si ne arogăm dreptul de a găndi, spune sau face tot ceea ce credem de cuviintă, asa că aceeasi libertate trebuie să i-o acordăm și altuia, iar dacă trăieste cu acest drept, noi nu -mai- suntem în măsură să o comentăm.
Dacă părerea noastră personală este că persoana respectivă greseste, îi putem atrage atentia în mod discret, între patru ochi, dar în nici un caz să nu bârfim cu altii pe marginea acestui subiect.
Dacă observăm agresiuni manifestate asupra copiilor sau animalelor avem datoria să intervenim.
Dacă ni s-a încredintat educatia cuiva, datoria noastră este să-i atragem atentia cu blândete asupra greselilor sale.
În afara acestor situatii este mai bine să ne vedem de treburile noastre.

5. Să ne străduim să creem în noi -în interiorul nostru- momente de pace și liniste interioară, iar în aceste momente să învătăm să deosebim esentialul de neesential.
Să ne păstram fermi, hotărâti în lucrurile esentiale dar/si să lăsăm de la noi în cele neesentiale.

6. Să căutam cu seriozitate și exigentă momentele de liniste interioară pentru că numai asa vor fi ele fructuoase.
Pe cât este de simplu, pe atât este de serios să ne realizăm aceste momente.

7. Este nevoie ca în fiecare zi – măcar 5 minute – să ne indepărtam de problemele zilei, de problemele cotidiene și să ne ocupăm -si- de altceva, de ceva spiritual.
Cel care-si va utiliza corect aceste minute zilnice, va observa că ele oferă puterea si forta pentru rezolvarea sarcinilor cotidiene.

8. Dacă am luat o hotarâre, singurul lucru care ne poate abate de la "drumul" propus este constientizarea faptului ca "drumul" ales este gresit; nimic altceva nu este voie să ne oprească.
Orice hotărâre înseamnă fortă și chiar dacă această forta nu ne aduce succesul imediat și chiar acolo unde am utilizat-o, totusi ea îsi face efectul în felul ei.

9. Trebuie să simtim multumire -și recunoștință- pentru orice devine parte a clasei noastre de evolutie.
Cel care nu se poate dărui acestui gând de multumire, acela nu va putea să-si dezvolte iubirea generală necesară atingerii unei cunoasteri spirituale mai înalte.

10. Să nu obligăm mediul nostru înconjurător să accepte ceea ce nu-l interesează; dar în caz de nevoie putem face lucruri care -eventual- nu sunt apreciate (si recunoscute) de către mediul nostru.

11. Până nu credem în faptul că lumea noastră interioară are importantă pentru lumea exterioară, până atunci înseamnă că nu suntem pregătiti pentru o scolarizare spirituală.
Atunci credem cu tărie în importanta lumii noastre interioare, când "lucrăm" pe sufletul nostru ca și cum acesta ar fi o realitate, ca orice altceva din exterior. Doar atunci suntem pe drumul cel bun.
Trebuie să găsim o cale de mijloc între conditiile impuse de lumea exterioară și cea interioară în ceea ce priveste comportamentul nostru.
Trebuie să fim constienti de faptul că suntem un membru al întregii omeniri și că suntem responsabili de tot ceea ce se întamplă în jurul nostru, atât în cazul în care impulsurile pentru actiune -ne- vin din exterior, cât și în cazul în care acestea se află în interiorul nostru.
Să cântărim întotdeauna ce efecte va avea comportamentul nostru.

12. Să ne străduim ca să trăim în armonie cu trupul, sufletul și spiritul.
Să nu grăbim nimic, dar nici lenesi să nu fim.
Să ne hrănim trupul, sufletul și spiritul, astfel încât viata nostră să fie sănătoasă și armonioasă.

13. Omul trebuie să-si observe capacitătile și împrejurările, și să se comporte în cunostintă de sine în functie de acestea.
Să nu încerce să facă ceva ce-i depăseste puterile, dar nici să nu păsuiască ceva ce ar putea face.
Să-si propună întotdeauna scopuri despre care să creadă că le poate realiza și care servesc atât interesul personal cât și cel al intregii omeniri.
Să incerce întai să-si înteleagă sarcinile și îndatoririle, și să se straduiasca sa se ridice deasupra vietii de zi cu zi.
Să se străduiască astfel ca indatoririle trupesti, sufletesti și spirituale zilnice, să și le îndeplinească din ce în ce mai bine.

14. Nimic nu trebuie să treacă prin viata noastră fără urmă – nici măcar răul-; din orice să (ex)tragem concluzii folositoare.
Comportamentele incorecte și gresite îl impulsionează pe om ca altă dată să le realizeze corect.
Să observăm si comportamentele altora tot din aceleasi ratiuni și să încercăm să învătăm din ele.
Să nu actionăm și să nu facem nimic până când nu confruntăm trăirile avute cu problema curentă pentru că acest lucru ne ajută să luăm o hotărâre bună.

15. Din timp in timp, omul îsi priveste pentru o clipă lumea interioară.
Se adânceste în sine, povesteste cu sine insusi, îsi crează principii de viată pe care le analizează; îsi parcurge cunostintele în mod constiincios; îsi cântăreste îndatoririle și se asigură de existenta unor continuturi și scopuri în viată.

16. Iubirea adevărului.
Gândurile, sentimentele, vorbele, faptele care nu corespund adevărului sunt obstacole în calea dezvoltării centrelor energetice. Iubirea adevărului, sinceritatea, corectitudinea, cinstea sunt forte creatoare. Minciuna, prefăcătoria, ocolirea adevarului sunt forte distructive în ceea ce priveste centri energetici.
Dacă spun sau gândesc ceva ce nu corespunde cu adevărul îmi distrug ceva din analizatorul spiritului si sufletului, din organele de simt ale spiritului și al sufletului, chiar daca am fost "mânat"si condus de cele mai bune intentii.
Exact asa cum, copilul care-si pune mâna în foc, si-o va arde chiar dacă nestiinta sau necunoasterea a fost motorul actiunii sale.

17. Gândirea logică.
Omul trebuie să acorde o foarte mare importantă gândirii clare, limpezi.
Este important, ca și în vorbire, să se străduiască spre o cât mai mare claritate.

18. Omul tebuie ca să-si ordoneze fluxul de gânduri.
Atentia lui să fie îndreptată câtre ordonarea gândurilor, a demersului ideativ. Acesta reprezintă controlul gândirii.
Gândurile întâmplătoare, ilogice, fără sens, influentează negativ forma centrilor energetici.
Cu cât găndurile noastre vor urma, -rezulta-, unul din celălalt, într-o înlăntuire logică, și cu cât vom ocoli gândurile ilogice, cu atât îsi va recăpăta organul de simt specific forma sa corespunzătoare.
Să nu ne excludem dintr-un mediu înconjurător ilogic doar pentru a evolua spiritual, dar să nici nu ne cultivăm tendinta de a corecta orice este ilogic în mediul nostru.
Gândurile venite din exterior trebuie să le orientăm către logică și trăire în linistea lumii noastre interioare.

19. Este nevoie ca și comportamentul omului să fie la fel de ordonat ca și gândurile, ca și gândirea lui.
Instabilitatea comportamentală actionează negativ asupra centrilor energetici.
Comportamentele să urmeze logic unul din celălalt.

20. Este foarte importantă obtinerea capacitătii de a fi consecvent și statornic în tot ceea ce faci.
Să nu lăsam ca diferite influente să ne îndepârteze de la telul propus atâta timp cât noi îl vedem pe acesta a fi corect.
Obstacolele trebuie să fie doar semnale de alarmă pentru ceva ce trebuie învins.

21. Sa manifestam incredere și respect fata de orice fiinta și situatie.
Daca ni se comunica ceva sa nu spunem niciodata: "nu cred aceasta pentru ca nu corespunde parerii mele", ci mai degraba sa fim pregatiti pentru a confrunta parerile noastre cu cele ale altora; a le compara, analiza și in functie de aceasta a actiona.
Sa fim deschisi la tot ceea ce apare, dar sa avem incredere in eficacitatea lucrului inceput.
Indoiala trebuie indepartata din suflet.
Daca doresc sa obtin ceva atunci trebuie sa și cred in puterea (forta) dorintei mele; atat de tare sa cred incat nici un esec rasunator sa nu ma faca sa-mi pierd credinta, pentru ca aceasta este credinta care poate "muta muntii".

22. E foarte importanta obtinerea echilibrului sufletesc.
Omul trebuie sa sestraduiasca sa-si pastreze acest echilibru sufletesc atat in bucurie cat și in tristete.
Trebuie sa se dezvete de pendularea intre bucuria sonora și tristetea de moarte. Atat supararile cat și bucuriile, norocul, succesul, il vor afla pe om inarmat cu echilibrul sufletesc.

23. Importanta meditatiei.
Meditatia asupra actiunilor sau comportamentelor noastre ne conduce la recunoasterea usoara a propriilor capacitati, cat și a fortelor naturii și a potentialitatilor ei ascunse. Va fi vizibila pentru noi aura – in culori a celor din jur și tot ceea ce ne inconjoara, dandu-ne astfel informatii despre caracteristicile lor spirituale și sufletesti.

24. Sa ne straduim sa diferentiem realitatea de ireal. Omul trebuie sa obtina capacitatea de a diferentia in gandurile sale realitatea de aparenta, adevarul de minciuna, esentialul de neesential.

25. Dorinta de libertate; dorul de libertate.
Sa scapam de obiceiul de a observa totul doar din punctul nostru separat de vedere.
Granitele inguste ale eu-lui nostru personal, al existentei fizice, ne obliga sa facem acest lucru.
Dar trebuie sa scapam de aceasta. Daca realizam acest lucru, atunci ne vom elibera de tot ce tine de capacitatile care-si au radacinile exclusiv in fiintarea fizica.

26. Importanta armoniei fata de dizarmonie.
Este important sa nu existe dizarmonie intre experientele (trairile) mai inalte și procesele și efectele vietii de zi cu zi. Sarcinile omului l-au adus aici pe pamant, iar cel care nu doreste sa-si indeplineasca sarcinile, aici pe pamant, ci doreste sa evadeze intr-o alta lume, acela nu-si va realiza scopul real – evolutia , deoarece calea care duce spre lumile mai inalte și cunoasterea acestei cai, strabate pamantul.

27. Sa avem rabdare cu alte fiinte si situatii.
Sa ne straduim sa-i intelegem pe toti și toate, pentru ca orice cale, orice straduinta duce la Dumnezeu. Pentru a ajunge la rabdare trebuie sa scapam de dogme, ipocrizie, de prejudecati si orgoliu (de credinta ca noi suntem cei mai buni, ca nimeni nu e ca noi și nici nu va fi). Sa incercam sa privim punctul de vedere al altuia nu doar din unghiul nostru de vedere ci sa ne punem noi in situatia celuilalt, sa empatizam putin cate putin.

28. Sa ne straduim sa conlucram cu mediul nostru inconjurator.
Sa fim in cautarea acelor lucruri care corespund fortelor și posibilitatilor noastre și ne permit sa convietuim armonios cu mediul nostru inconjurator. Sa ocolim orice ar dezechilibra aceasta armonie și ar crea neliniste sau nesiguranta.

29. Sa ne straduim sa obtinem liniste, pace interioara.
Sa fie nelipsita capacitatea de a observa, in liniște și pace, orice situatie a vietii.

vom continua...  

- ! -

~ * ~


© Copyright. Toate drepturile rezervate!

Inapoi la inceputul paginii... :: EnergieVitala | Echipamente de Energie- și Forta Vitala




:: Titlul acestei pagini: Condițiile iluminării interioare ::
 
 
:: DIOSOFIE ::  
 

*   DIOSOFIE | Nume template: ~ Diosofia: Filozofia Divină :: Echipamente de Energie Vitală și Forță Vitală acționate cu Generatoare Chi & Prana & Orgone integrate realizate din Super-Orgonita :: Putere, Energie și Vitalitate pt Succesul Dvs.! ~ Diosofie .ro ~ | Template: clouds-ro | Titlul paginii: Condițiile iluminării interioare | Descriere: :: Tratate, cursuri, seminarii și disertatii de DIOSOFIE (Filosofie Divină) și parapsihologie, pt cunoaștere adevărată, și pt progresul- și ascensiunea Dvs. spirituală ! :: | Webmaster: DigitroniX :: Dézsi Sándor -ALeX- :: B E Corp. | © Copyright: Acest web-site impreuna cu toate aceste pagini web (inclusiv conceptia, traducerea, redactarea, textul și adaptarea în limba româna, în totalitatea ei) sunt- și constituie proprietatea exclusivã a D-lui Alex Sandor Dezsi. All Rights Reserved! Toate drepturile rezervate! | This site is sole property of Mr. Sandor Alex Dezsi. Copyright©. All Rights Reserved Worldwide! | | # / 3.88.156.58 | www.diosofie.ro   *
Referer: | Titlul acestei pagini: Condițiile iluminării interioare  
~  Distributie: ALeX S D & Bio-Energy Corp.: Primul distribuitor autorizat a Echipamentelor de Energie Vitală & Forța Vieții dotate cu Generatoare Orgonice & Generatoare Pranice & Generatoare Chi / Qi originale integrate, manufacturate din Orgonit & Orgonite® / Orgonita & SuperOrgonita :: Distribuitor autorizat pentru toata EUROPA și distribuitor unic exclusiv in Europa Centrala- si de Est a Echipamentelor- si Generatoarelor de Energie Vitală & Forță Vitală | Cursuri și Servicii online / Suport tehnic | Coaching & Consultații  |  ~
[ www.diosofie.ro / Condițiile iluminării interioare | Contact / Email | Hartă site | www.diosofie.ro/Diosofie---Filosofia-Divina-Conditiile-iluminarii-interioare | clouds-ro | DIOSOFIE ]